CHIȘINĂU, 16 mai — Sputnik. Direcția Națională Anticorupție îl acuză pe Corlățean de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
În referatul cauzei expediat procurorului general se menționează că, în contextul organizării alegerilor prezidențiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlățean Titus, prin încălcarea procedurilor legale și prin acte de dispoziție, a organizat discreționar secțiile de votare din străinătate, obținând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus și susținut de partidul din care făcea și el parte. DNA se referă, evident, la candidatul PSD, ex-premierul Victor Ponta, care a pierdut în fața lui Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale.
"Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetățeni români care și-au putut exercita dreptul de vot în străinătate", precizează DNA într-un comunicat.
Autoritatea Anticorupție din România a explicat că limitarea accesului la secțiile de votare în străinătate a avut drept consecință creșterea procentajului total de voturi favorabile obținute de același candidat, în condițiile în care comportamentul electoral al cetățenilor români din străinătate, în mare parte, era defavorabil candidatului respectiv.
Pe de altă parte, dreptul de vot cetățenilor români care locuiesc în străinătate a fost vătămat, subliniază DNA. Vătămarea s-a realizat atât prin împiedicarea exercitării acestui drept, cât și prin îngreunarea foarte serioasă a exercitării acestui drept, care a determinat pe mulți dintre titularii dreptului la vot să renunțe la exercitarea acestuia.
"Prin aceeași conduită, ministrul de externe a cauzat și o vătămare a intereselor legitime ale Ministerului Afacerilor Externe, interese care constau în buna funcționare a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României în străinătate și în îndeplinirea de către acestea, în condiții optime, a atribuțiilor legale privind apărarea, în străinătate, a drepturilor cetățenilor români", a specificat instituția.
Sintetic, această îndeplinire defectuoasă a atribuțiile de serviciu s-a concretizat îndeosebi în:
— nesocotirea unora dintre propunerile misiunilor diplomatice de organizare a unor secții de votare în localități în care s-ar fi putut asigura exercitarea dreptului la vot de către un număr superior de persoane
— organizarea, fără vreo documentare ori justificare, de secții de votare în localități care nu au fost propuse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, se mai arată în documentul DNA.
Solicitat de presa de peste Prut, Corlățean a declarat că solicitarea DNA a fost neașteptată pentru el și nu a dorit să ofere vreun comentariu.