CHIŞINĂU, 14 mai — Sputnik. Banca Naţională informează că în cadrul supravegherii BC „EuroCreditBank" S.A., BNM a informat banca respectivă despre faptului că a constatat în activitatea acesteia nerespectarea limitelor maxime pentru active prevăzute de Regulamentul cu privire la expunerile „mari".
„Ca urmare, BC „EuroCreditBank" S.A. a înlăturat încălcările menționate, iar Banca Națională, în conformitate cu prevederile art.38 din Legea instituțiilor financiare, a sancționat instituția în cauză cu avertisment și i-a atras atenția asupra posibilității aplicării unor sancțiuni mai aspre în cazul comiterii repetate a încălcărilor depistate", se precizează într-un comunicat al regulatorului.
Articolul 38 al Legii stabileşte „Încălcări, măsuri de remediere şi sancţiuni", în cazul nerespectării prevederilor legale.
Sancţiunile se aplică în cazul în care se constată că banca (instituţia financiară), acţionarii sau administratorii ei au încălcat legea respectivă, actele normative ale Băncii Naţionale, obligaţiile fiduciare, obligaţiile prevăzute de legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, periclitează interesele deponenţilor ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au raportat cu întârziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară sau alte exigenţe prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale etc.
Regulamentul cu privire la expunerile „mari" stabileşte limitele maxime admisibile ale riscului de concentrare a expunerilor băncii faţă de persoanele şi/sau grupul de persoane acţionând în comun, ale concentrărilor în portofoliul de expuneri şi cerinţele aferente administrării expunerilor „mari" şi are drept scop minimizarea pierderilor pe care banca le poate suporta ca rezultat al concentrării expunerilor.
Potrivit Regulamentului," Expunerea netă asumată de bancă faţă de o persoană sau un grup de persoane acţionând în comun nu trebuie să depăşească 15% din capitalul normativ total al băncii".
Documentul prevede mai multe limitări, iar în cazul în care aceste limitări se contrazic reciproc, se precizează că vor aplica acelea care sunt mai dure.