CHIȘINĂU, 11 mai — Sputnik. Veniturile și cheltuielile fondului asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2016 sunt evaluate la 5 miliarde 838,5 milioane de lei. În comparație cu anul trecut, veniturile vor crește cu 13,1%, iar cheltuielile — cu 11%.
Sursele principale de finanţare a fondul de asigurare medicală vor fi cotizațiile din salarii, transferurile din bugetul de stat, încasările obținute din vânzarea polițelor medicale persoanelor fizice, dar și amenzile și alte sancțiuni. Alocările din bugetul de stat în fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală vor crește în acest an cu 8,3%.
Proiectul Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală pentru anul 2016 presupune că transferurile bănești pentru procurarea medicamentelor pentru bolnavii de diabet, cum ar fi injecțiile de insulină, vor crește cu peste 70 la sută.
În afară de aceasta, este planifică majorarea cheltuielilor pentru efectuarea procedurii de hemodializă și pentru alte servicii medicale.
După cum a declarat în discuția cu corespondentul Sputnik angajatul Direcției Buget, Finanțe și Asigurări de la Ministerul Sănătății Denis Valac, una dintre modificările principale în proiectului de lege cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală este majorarea cu 50% a cheltuielilor pentru medicamentele compensate.
Mijloacele suplimentare din fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală în volum de 280,18 milioane lei vor fi alocate pentru majorarea salariilor medicilor și lucrătorilor medicali. Se prevede că de la 1 iulie acestea se vor majora cu 20%.
În același timp, conform proiectului de lege, rezervele suplimentare ale fondului de asigurare se vor reduce cu aproximativ 25 la sută.