CHIȘINĂU, 4 apr – Sputnik. La ședința de miercuri a Guvernului, ministrul Educației, Corina Fusu, și-a exprimat indignarea în legătură cu faptul că Adunarea Populară din autonomia găgăuză, care potrivit dânsei este o unitate administrativ-teritorială de nivelul doi, ca orice alt raion, a adoptat un document care ar substitui Codul educației al Republicii Moldova. La rândul său, Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a declarat că autoritățile de la Comrat acționează în strictă conformitate cu legea și a îndemnat-o pe Corina Fusu să respecte autonomia regiunii.
Adunarea Populară de la Comrat, a subliniat Corina Fusu, a adoptat în două lecturi un document care ar avea statutul de lege în cadrul autonomiei și ar reglementa procesul de învățământ.
”Propun crearea unei comisii largi, cu participarea Ministerului Justiției, a constituționaliștilor, experților din cadrul ong-urilor și a celor de la Ministerul Educației, pentru examinarea acestui caz. Codul educației se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Iar acest proiect nu a fost discutat, nu a fost pus pe site-ul web oficial pentru transparență decizională. Solicit să abordăm cu cea mai mare seriozitate această problemă. Găgăuzia este o unitate administrativ-teritorială de nivelul doi, e la nivelul unui raion”, a declarat Corina Fusu.
Bașcanul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a declarat în replică:
”Adunarea Populară a Găgăuziei activează în baza legii. Am discutat cu societatea civilă acest proiect. Proiectul a fost expediat și doamnei Fusu în limba de stat. Nu vreau să fac politică pe marginea acestui caz, dar rog să fie respectată autonomia găgăuză și să nu fie comparată cu un raion”.
Irina Vlah a mai subliniat că dacă va începe să facă declarații dure, acest lucru nu le va plăcea la mulți.
”Rog să respectați autonomia regiunii. Doamnă Fusu, fiți mai corectă”, a mai declarat Vlah.
Premierul Pavel Filip a îndemnat la un dialog în care să fie identificată o soluție pe marginea neclarităților apărute.