СHIȘINĂU, 1 mai – Sputnik. Un martor ocular a făcut o poză în care pot fi văzuți mai mulți militari din SUA pe Aeroportul Internațional Chișinău. Imaginea este făcută sâmbătă, 30 aprilie curent. Acești militari urmează să participe la un exercițiu militar ce va avea loc în Republica Moldova și care poartă denumirea de „Dragon Pioneer 2016”.
Anterior Ministerul moldovean al Apărării a anunțat că în perioada 3 – 20 mai curent în țara noastră se va desfășura în premieră un asemenea exercițiu militar.
”Aplicaţiile, la care vor fi antrenaţi 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menţinere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale, au ca scop instruirea comună a subunităţilor de geniu şi creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate”, a menționat instituția.
Totodată, potrivit Ministerului Apărării, scenariul exerciţiului, care se va desfăşura în Batalionul de Geniu şi la Centrul de instruire al Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, prevede instruirea contingentelor Armatei Naţionale şi SUA la executarea cercetării de geniu, lucrărilor de fortificaţie, trecerea peste obstacole, amenajarea trecerii unui curs de apă, executarea lucrărilor de distrugere, de supravieţuire, cu asigurare logistică în condiţii de câmp, cu acordarea ajutorului medical şi evacuarea răniţilor.
În cadrul „Dragon Pioneer 2016” vor fi utilizate 58 de unităţi de tehnică din dotarea armatei SUA, dintre care 11 maşini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 maşini de manevră HMMWV, 29 maşini de transport, medicale, geniu. Armata Naţională va participa cu 40 de maşini de geniu şi asigurare.
Unităţile de tehnică americane vor intra în Republica Moldova la 2 mai curent, prin punctul de trecere Sculeni şi se vor deplasa pe drumul naţional M14, urmând traseul Sculeni — Făleşti — Negreşti, a mai informat Ministerul Apărării.