CHIȘINĂU, 30 apr – Sputnik. Obiceiul ornamentării oului s-a restrâns sau a dispărut la unele popoare ale Europei, însă la români acest obicei a înflorit, scrie ecolife.ro.
Oul a inspirat, din cele mai îndepărtate timpuri, numeroase legende şi basme. Obiceiul colorării ouălelor se pierde însă în negura timpurilor precreştine. Oul a simbolizat dintotdeauna creaţia, echilibrul, fecunditatea, începutul unei vieţi noi, învierea, restabilirea Cosmosului.
La romani, oul roşu făcea parte dintre darurile sărbătorii lui Janus şi era folosit la diferite jocuri şi ceremonii religioase.
Există mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, punând coşul cu ouă lângă cruce, acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Şi văzând Hristos că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi“.
Prima lucrare la nivel mondial despre oul roşu de Paşti în cultura română apare în 1937 scris de folcloristul şi etnograful Arthur Gorovei (1864-1951), membru de onoare al Academiei Române şi doctor honoris causa al Universităţii din Cernăuţi. El publică studiul intitulat „Ouăle de Paşti“ în care scrie: „Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea – deci şi omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinţei tuturor popoarelor din lume.“
Dar oare unde şi când s-a înroşit primul ou? Care popor l-a întrebuinţat pentru prima oară? La această întrebare nu există răspuns pentru că simbolismul oului este universal. Chinezii, de exemplu, întrebuinţau ouăle roşii cu două mii de ani înainte de Hristos, dar desigur că acest obicei era mult mai vechi. Oul a fascinat dintotdeauna mintea omului. Putem spune însă că înroşirea oului e un obicei vechi de când au apărut oul şi omul care să-l înroşească.
Pentru chinezi, oul reprezenta începutul unei noi vieţi. Ei colorau în roşu ouă de găină la naşteri şi nunţi. Egiptenii venerau pe zeul Knef, a cărui statuie purta un ou în gură. Perşii credeau că, în vâltoarea haosului, apăru un ou, pe care Noaptea îl acoperi cu aripile ei şi îl cloci, iar din ou ieşi lumea: Soarele, Luna şi Pământul. Indienii, fenicienii şi evreii considerau oul ca principiu al Creaţiei.
La brahmani, pe apele primordiale se născu un ou de aur ce pluti pe ape un an de zile, iar din el se născură Cerul, Pământul şi Văzduhul. Brahma însuşi se născu din acest ou. Filosofii greci şi romani vorbesc despre crearea lumii din ou («ab ovo»).
Culoarea roşie simbolizează vieţa, dar şî puterea. Egiptenii ţineau un cult în cinstea echinocţiului de primăvară – Paştele nostru – când ofereau, ca jertfă, ouă zeului creator.
Oul roşu a rămas în Biserică, alături de cruce, ca simbol al biruinţei contra Demonului. Odată cu menţinerea şi întrebuinţarea oului roşu, creştinii au introdus şi culoarea roşie în cultul lor.
Sculptorul român Constantin Brâncuşi a pătruns, se pare, adânc misterul oului roşu. Capodoperele sale continuă să uimească lumea, iar Ouăle sale ne indică misterul nepătruns de minte al creaţiei.
