Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertisment de Paști: arderea anvelopelor va fi pedepsită aspru

© Sputnik / Наталья Селиверстова / Accesați arhiva multimediaAnvelope, foc, poluare atmosferică
Anvelope, foc, poluare atmosferică - Sputnik Moldova
Abonare
Obiceiul arderii anvelopelor în Noaptea Învierii este periculos pentru mediu și pentru sănătatea populației. Autoritățile au avertizat cetățenii și instituțiile că asemenea acțiuni vor fi pedepsite conform legii.

CHIȘINĂU, 29 apr – Sputnik. Ministerul Mediului al Republicii Moldova a făcut un apel către toți cetățenii țării, precum și către autorități, să contribuie la prevenirea poluării atmosferei prin arderea anvelopelor în Noaptea Învierii.

În mai multe regiuni ale țării oamenii fac ruguri în noaptea învierii, inclusiv cu anvelope. Însă specialiştii atenţionează că la arderea liberă a anvelopelor în atmosferă se emană 23 substanţe chimice periculoase, dintre care 8 sunt cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice.

Троллейбус - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Cum va circula transportul public din capitală la Paști

”Rugul de Paște este un element al nopții Învierii Domnului, acest ritual fiind cunoscut sub numele de „Denii” și poartă, de-a lungul timpului, un mesaj de purificare, ce simbolizează alungarea spiritelor rele. Această cutumă este criticată în permanență și de clerul bisericesc, care afirmă că acest obicei este de origine păgână. În trecut, pentru rugurile de Paşti erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Astfel, aspectul de „purificare” s-a transformat în unul de poluare, având în vedere că produsele dezintegrării anvelope uzate de cauciuc sunt foarte nocive”, notează serviciul de presă al Ministerului Mediului.

Instituția avertizează că în conformitate cu prevederile articolului 149 din Cod Contravenţional poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi se sancţionează cu amendă de la 40 la 60 de unităţi convenţionale (800-1200 lei), aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 350 la 500 de unităţi convenţionale  (7000-10000 lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

”Inspectorii de mediu vor monitoriza, împreună cu colaboratorii organelor de drept, respectarea legislaţiei de mediu şi vor aplica, în caz de necesitate, sancţiuni contravenţionale”, a anunțat autoritatea central de mediu.

Fluxul de știri
0