Klaus Iohannis a promulgat legea dării în plată. Ce spune BNR

CC0 / succo / Justiţie, Procurori, Dosare, Юстиция
Justiţie, Procurori, Dosare, Юстиция - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele României Klaus Iohannis s-a arătat mulțumit de modificările pe care Parlamentul le-a luat în considerare, la recomandarea sa, în privința Legii dării în plată și a dat aviz favorabil proiectului.

BUCUREŞTI, 28 apr — Sputnik. Creditele fără acoperire din perioada creșterii economice stau la baza Legii dării în plată, a declarat inițiatorul ei, deputatul liberal Daniel Zamfir.

Președintele țării Klaus Iohannis a anunțat joi că a promulgat Legea dării în plată. După ce inițial Legea ajunsese la Cotroceni pentru promulgare, ea a fost retrimisă în Parlament pentru anumite modificări, precizează Cotidianul.

"Parlamentul a luat în considerare aceste observații și a modificat legea corespunzător și mi-a trimis-o în formă nouă. Am apreciat că Parlamentul a ținut cont de sfaturile mele şi consider că legea este bună", a declarat președintele Iohannis.

Daniel Zamfir, inițiatorul Legii, a declarat că este mai bine ca în România creditele să se dea responsabil pentru că s-a ajuns în situaţia actuală, neţinând cont de creşterea nesustenabilă din perioada de dinainte de criză.

"Am ajuns în această situaţie, deoarece în perioada boom-ului economic s-au dat credite fără acoperire", a precizat deputatul Zamfir.

Moneda Euro, bancnote de 20 - Sputnik Moldova
Legea dării în plată a fost adoptată

Legea a fost aprobată miercuri, 13 aprilie, cu 207 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.

Dintre amendamentele Legii se numără eliminarea programului Prima Casă; plafonul pentru suma împrumutată la momentul contractării creditului a fost stabilit la 250.000 de euro, de la 150.000 euro cât fusese iniţial; toate creditele ipotecare luate pentru realizarea unei locuinţe, indiferent că au fost garantate cu un teren, vor intra sub auspiciile textului legislativ.

Reacţia BNR nu a întârziat să apară. Imediat după promulgarea Legii, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că statul nu trebuie să-şi facă iluzia că acest act normativ a rezolvat problema oamenilor care nu pot să plătească creditele ipotecare, precizează Cotidianul.

"Este vorba de 6.000 de oameni care sunt sub vizorul băncilor în vederea executării silite, în timp ce 500 de cazuri sunt deja executări silite. În această situaţie, mai ales având în vedere că există un eşantion care este cunoscut şi poate fi analizat, statul nu trebuie să-şi facă iluzia că legea dării în plată a rezolvat problema oamenilor care au credite ipotecar şi nu pot să le plătească", a spus Vasilescu.

Orice debitor al unei bănci care are un credit imobiliar şi nu poate rambursa ratele va putea să se prezinte la bancă în termen de 15 zile de la data publicării Legii în Monitorul Oficial pentru a ceda imobilul şi să scape de datorii.

Fluxul de știri
0