CHIŞINĂU, 27 apr – Sputnik. În ajunul sărbătorilor pascale, 6 mii de orheieni vor primi gratuit produse alimentare, la inițiativa primarului Ilan Şor.
Din 28 aprilie şi până la Paştele Blajinilor, beneficiarii vor avea posibilitate să achiziționeze gratuit produse în magazinele sociale din oraș.
Astfel, deţinătorii de carduri sociale: cetățeni cu venituri modeste, pensionari, veterani de război, precum şi persoane cu nevoi speciale, vor primi pe cardurile sociale câte 100 de lei, bani ce vor putea fi cheltuiți la achiziționarea produselor disponibile în cele patru magazinele sociale din Orhei.
Pentru deţinătorii de carduri sociale care nu se pot deplasa la magazin, acest lucru îl poate face o terţă persoană, la prezentarea buletinului beneficiarului.
Proiectul este realizat de Întreprinderea orăşenească „Piață și comerț” cu sprijinul Asociaţiei Obşteşti “Pentru Orhei” şi Primăria oraşului Orhei.
Deschiderea magazinelor sociale face parte din Programul de administrare a Orheiului, propus de către primarul Ilan Șor la începutul mandatului său. Produsele comercializate în aceste magazine sunt la un preț mult mai mic comparativ cu magazinele obișnuite.