CHIŞINĂU, 26 apr – Sputnik. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului susţine că publicul sud-coreean a fost impresionat de calitatea vinurilor produse în Republica Moldova.
Mai mulţi oameni de afaceri sud-coreeni au avut ocazia să guste vinurile din ţara noastră la expoziţia internaţională „Seoul Wines&Spirits Expo 2016”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 21-23 aprilie curent.
La această expoziţie din Coreea de Sud au participat în premieră 12 companii moldoveneşti. acestea au fost prezente la evenimentul de la Seul cu un stand comun, sub egida brandului vinicol de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.
Participarea producătorilor moldoveni la eveniment a fost organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.
Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, a declarat că „extinderea exporturilor pe piaţa asiatică reprezintă o prioritate strategică pentru Vinul Moldovei”.
Potrivit lui, organizatorii şi-au dorit mult să prezinte produsele noastre consumatorului sud-coreean, iar producătorii moldoveni au beneficiat de condiţii preferenţiale de participare la expoziţie şi anume: spaţiu gratuit în cadrul expoziţiei, dar şi designul gratuit al standului.
„Impresiile vizitatorilor ne-au depăşit aşteptările, confirmându-ne că produsele noastre de calitate îşi vor găsi un loc special pe această piaţă”, a conchis Dumitru Munteanu.