România e pe primul loc în UE după numărul de insolvențe la 1.000 de companii

© Sputnik / Илья Питалев / Accesați arhiva multimediaОдин Евро
Один Евро - Sputnik Moldova
Abonare
Deși în 2015 s-au deschis cu 50% mai puţine insolvenţe decât în 2014, gradul de îndatorare al companiilor insolvente a crescut la 127% în același an față de 105% în 2014, informează HotNews.

BUCUREŞTI, 25 apr — Sputnik. Un studiu realizat de Casa de Insolvență Transilvania (CITR) arată că peste 50% din companiile de impact din România sunt în stare de dificultate, pierderile companiilor insolvente crescând cu peste 90% în 2015 faţă de 2014, scrie HotNews.

Один Евро - Sputnik Moldova
CE Hunedoara se află în insolvență și va intra în faliment

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană privind numărul de insolvenţe la 1.000 de companii active. Casa de Insolvență Transilvania arată că peste jumătate din companiile românești sunt în insolvență. Mai mult, în rândul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 100.000 de euro, insolvențele nu au scăzut decât cu 19%, iar 23% dintre companiile intrate în insolvență anul trecut sunt companii industriale. Asta înseamnă că impactul lor asupra economiei este multiplicat prin efectul de domino. Rezultatul este că alte 23% din companiile insolvente provin din servicii, 18% din construcții, 15% din comerț, 13% din imobiliare și 8% din agricultură și creșterea animalelor.

"La sfârșitul lunii noiembrie 2015, totalul refuzurilor la plata cu instrumente de debit a crescut cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Deși numărul debitorilor a scăzut cu 25%, societățile ce experimentează refuzuri la plată sunt mai mari, media refuzului la plata per debitor crescând cu 44% față de anul precedent", precizează sursa citată.

Pierderile companiilor insolvente au crescut cu peste 90% în 2015 faţă de 2014, iar gradul de îndatorare al acestora a explodat de la 127% în 2015 la 105% în 2014. România are 22 de companii la 1.000 de locuitori. Din 1.000 de companii active 45,4 sunt în insolvenţă. Media Europei Centrale si de Sud-Est este de peste 70 de companii la 1.000 de locuitori cu mai puţin de 15 insolvenţe la 1.000 de companii active.

Rata de angajare totală a crescut în 2015, însă rata creşterii locurilor de muncă a rămas scăzută, de 2,2%.

Fluxul de știri
0