CHIŞINĂU, 21 apr – Sputnik. După ce a purtat joi discuţii cu reprezentanţii a trei fracţiuni parlamentare în legătură cu propunerea de iniţiere a demiterii Guvernului Filip, liderul socialiştilor, Igor Dodon, a menţionat pe pagina sa de Facebook că este sigur că va reuşi să adune numărul necesar de semnături pentru a înregistra moţiunea de cenzură.
„Azi am iniţiat discuţii pe marginea acestui subiect cu comuniştii şi cu liberal-democraţii. Reprezentanţii comuniştilor le-au spus colegilor noştri că sunt dispuşi să susţină demiterea cabinetului de miniştri”, a notat Igor Dodon.
Politicianul a mai subliniat că liberal-democraţii au promis să mediteze asupra acestei iniţiative.
„Am discutat despre asta şi cu liderul PDM Marian Lupu şi i-am propus fie să susţină iniţiativa, fie să iniţieze ei demiterea guvernului sau chiar să plece de bună voie Pavel Filip”, a mai scris Dodon.
Liderul PSRM este ferm convins de faptul că iniţiativa respectivă va fi semnată de cel puţin 40 de deputaţi din opoziţia parlamentară şi va fi înregistrată în parlament la 10 sau la 11 mai.
Potrivit lui Dodon, demisia guvernului este cea mai scurtă cale spre alegeri parlamentare anticipate, care, aş acum susţine opoziţia, ar trebui să fie organizate paralel cu cele prezidenţiale.