CHIŞINĂU, 17 apr – Sputnik. În acest an, la Orhei este organizat primul Târg de Paște, care se va desfășura în perioada 24 aprilie — 10 mai. Evenimentul va avea loc în Piața Vasile Lupu.
Târgul de Paște va reuni zeci de expozanți și agenți economici atât din Orhei, cât și din toate colțurile țării, unde zilnic, între orele 10.00-20.00, îşi vor comercializa produsele de sezon.
De pe tarabe nu vor lipsi ouăle încondeiate, cozonacii şi pasca.
La primul Târg de Paște sunt așteptați și copiii. Aici vor fi desfășurate mai multe ateliere. Copiii vor învăța să încodeieze ouă, să picteze, precum și să confecţioneze felicitări cu specific pascal.
Primul Târg de Paste din Orhei este un proiect comun al Primăriei orașului Orhei și al Consiliului raional Orhei. Proiectul este realizat la inițiativa primarului orașului Ilan Șor cu susținerea Asociației Obștești „Pentru Orhei”.