CHIŞINĂU, 16 apr — Sputnik. Biroul Vamal Ungheni va fi supus unui audit intern. Decizia a fost luată în urma unei vizite de lucru la acest birou efectuată de directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
"Fiecare angajat vamal trebuie să ştie că nu se va mai admite mușamalizarea ilegalităților, iar cei implicați în acte de corupție și fraude vamale vor fi trași la răspundere disciplinară și penală", a declarat noul director al Vămii.
Vrabie a anunţat că, în cadrul reorganizării întregului Serviciu Vamal, se are în vedere reducerea funcţiilor de conducere în favoarea celor de execuţie.
"Mai mult profesionalism, mai multă eficienţă, mai multă integritate", a declarat Vrabie, cu privire la criteriile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească cei care se vor regăsi în noua structură a Biroului Vamal Ungheni.
Din 25 aprilie, Serviciul Vamal va avea o nouă organigramă. Astfel, o parte din personal va fi disponibilizat, dar majoritatea va fi reangajată în sistem. O treime din angajaţii aparatului central al Serviciului Vamal va fi redus. Vor fi create trei birouri vamale, în locul celor 7 existente în prezent.