Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Avocatul lui Filat a confirmat informaţia publicată de Sputnik

© Sputnik / Мирослав РотарьВладимир Филат
Владимир Филат - Sputnik Moldova
Abonare
Informaţiile despre administrarea contului de Facebook al deputatului şi liderului PLDM, Vlad Filat, au fost confirmate chiar de către avocatul acestuia, Igor Popa.

CHIŞINĂU, 14 apr – Sputnik. Soţia liderului PLDM şi fostului premier, Vlad Filat, jurnalista Angela Gonţa, este administratorul paginii de Facebook a politicianului, a declarat joi avocatul Igor Popa.

Astfel, reprezentantul apărării lui Filat a conformat ceea ce au declarat cu o zi mai devreme sursele Sputnik Modlova despre faptul că profilul de Facebook al fostului premier, cercetat penal pentru fapte de corupţie, este administrat de soţia acestuia.

„Am discutat cu domnul Filat şi cu soţia dânsului şi, din câte am înţeles, administratorul contului de pe Facebook al lui Vladimir Filat este Angela Gonţa, soţia dumnealui. Ei ţin legătura prin telefon”, a declarat Igor Popa într-o emisiune transmisă de portalul de ştiri unimedia.md.

Супруга экс-премьера Молдовы Владимира Филата Анжела Гонца - Sputnik Moldova
Politică
Gonța a confirmat indirect că administrează site-ul lui Filat

Avocatul a ţinut să sublinieze faptul că Vlad Filat are dreptul legal la discuţii telefonice de 20 de minute pe săptămână cu cei apropiaţi.

„Consider că e ceva normal faptul că soţul îi povesteşte soţiei despre condiţiile în care este deţinut”, a mai spus Igor Popa

De asemenea, în opinia avocatului, este absolut normal şi acel fapt că informaţiile respective au fost făcute publice.

„Noi, avocaţii, nu vedem în aceste publicaţii nicio încălcare”, a mai adăugat Popa.

Sursele Sputnik Moldova, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-au comunicat anterior că administratorul contului de Facebook al deputatului Vlad Filat este chiar soţia acestuia, jurnalista Angela Gonţa.

Cei doi s-ar fi pus de acord, prin intermediul avocaţilor, atât în privinţa administrării acestui cont, cât şi în legătură cu ceea ce urmează să fie scris pe pagina de Facebook a lui Vlad Filat.

Cu o zi mai devreme, şi procurorul Adriana Beţişor a declarat că organele de drept investighează modul în care au apărut mai multe mesaje pe pagina de Facebook a liderului PLDM.

Fluxul de știri
0