Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Gonța a confirmat indirect că administrează site-ul lui Filat

© facebook.com/angela.gontaСупруга экс-премьера Молдовы Владимира Филата Анжела Гонца
Супруга экс-премьера Молдовы Владимира Филата Анжела Гонца - Sputnik Moldova
Abonare
Soția lui Filat „s-a amuzat” că într-un șir de publicații locale a apărut informația precum că procuratura Moldovei investighează faptul postării unor mesaje pe Facebook din partea ex-premierului.

CHIȘINĂU, 14 apr — Sputnik. Angela Gonța, soția lui Vladimir Filat, a recunoscut indirect că administrează paginile politicianului de pe Facebook. Concluzia respectivă se impune din postările sale. 

Gonța „s-a amuzat" pe seama faptului că într-un șir de publicații locale a apărut informația că procuratura Moldovei investighează faptul plasării unor mesaje pe Facebook din partea ex-premierului. Procurorul Adriana Bețișor le-a promis jurnaliștilor că va prezenta „o informație interesantă despre cine publică, dar şi cum apar aceste mesaje".

„Cea mai citită ştire în 24 de ore e despre admin. Nu despre prim-ministrul care dă din deget miniștrilor, nu despre operatorii care cică cu ajutorul președintelui parlamentului au acces in sala de ședințe, ci despre admin. ", a scris Gonța.

обручальные кольца inele verighete - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Gonţa divorţează de Filat: cum comentează jurnalista

În pofida faptului că Filat se află într-o celulă a penitenciarului nr. 13, pe contul său de Facebook apar cu regularitate mesaje postate de un oarecare „administrator al paginii". Conținutul acestor „postări" se reduce la faptul că Filat este absolut nevinovat.

Igor Popa, avocatul lui Filat, a declarat pentru corespondentul Sputnik  că nu știe nimic despre textele plasate pe pagina de pe Facebook lui Filat.

„Eu nu ştiu nimic", a menționat Popa.

Ceva mai târziu, avocatul a telefonat din nou și a spus că dorește să-și schimbe declarația.

„Doresc să-mi corectez declarația, deoarece voi discuta cu domnul Vladimir Filat. O să vă telefonez peste jumătate de oră și vă voi spune care frază poate fi scrisă ca fiind din partea mea. Aceasta va fi mai serioasă", a spus Popa.

La momentul scrierii materialului, după acel apel telefonic al reprezentantului apărării lui Filat trecuseră deja cinci ore, însă nu ne-a mai parvenit nici o informație.

Anterior, surse ale agenției Sputnik au comunicat că anume Angela Gonța este administratorul paginii lui Filat de pe Facebook, numele căruia au încercat s-l afle de mai mult timp organele de drept.

Fluxul de știri
0