CHIȘINĂU, 14 apr — Sputnik, Daria Cernega. Pentru îndepărtarea impurităţilor care se conţin în apa din fântânile satului Lunga din raionul Florești, va fi nevoie de aproximativ zece ani, a declarat pentru Sputnik Valeriu Munteanu, ministrul Mediului al Republicii Moldova.
Această localitate se află în apropierea aeroportului Mărculești, care în perioada sovietică a avut destinație exclusiv militară. Prin anul 1980, în apa din fântânile din sat au fost descoperite urme de combustibil.
Munteanu a subliniat că nimeni nu știe exact în ce volum și cât timp au avut loc scurgerile de combustibil, de aceea lucrările de curățare a apelor freatice sunt anevoioase. La moment, pe teritoriul satului funcționează cinci stații speciale, a căror instalare a costat un milion și jumătate de euro. În acești trei ani au fot pompate 30 de mii de tone de combustibil.
"Inițial, noi am presupus că într-un an vom reuși să extragem tot petrolul. Dar,spre regret, nu reușim. După o evaluare efectuată în anii 2015-2016, a devenit clar că lucrările vor trebui continuate încă minimum zece ani", a declarat ministrul.
În pofida lucrărilor efectuate, în apele freatice ale satului Lunga continuă să se mențină o concentrație înaltă a combustibilului.
După cum i-a explicat corespondentului Sputnik un lucrător de la stația de epurare, Nicolae Curcov, după ce apa este lăsată să treacă prin filtru, ea nimerește din nou în sol. Petrolul obținut în urma filtrării este transportat pentru păstrare la aeroportul Mărculești și este propus spre vânzare pentru obţinerea mijloacelor necesare pentru "însănătoșirea" solului. Primăria din satul Lunga caută cumpărători pentru acest combustibil, dar deocamdată nimeni nu a manifestat interes pentru acesta.
"Noi căutăm cumpărători care ar avea nevoie de acest kerosen. El este curat și am dori să-l vindem acelora care îl vor folosi rațional, nu pentru impurificarea mediului ambiant", a spus primarul satului Lunga, Galina Burduja.
Potrivit acesteia, lucrările de purificare a apei sunt foarte costisitoare pentru bugetul local. Primăria datorează furnizorilor de electricitate 60 de mii de lei. Locuitorii, la rândul lor, au și ei datorii din cauza situației ecologice complicate. Apa de la apeduct în satul Lunga costă 19,36 lei pentru un metru cub.
După cum a subliniat Burduja, unii locuitori, în special pensionarii, nu-și pot permite asemenea cheltuieli și continuă să folosească apa din fântâni, adică pe cea care conține o înaltă concentrare de kerosen.
În prezent, Ministerul Mediului caută posibilități de a salva satul de acest pericol. Dar, potrivit opiniei locuitorilor din satul Lunga, fără participarea conducerii de vârf a țării această problemă nu poate fi soluţionată: este nevoie de concentrarea tuturor eforturilor, de alocarea finanțelor, pentru a-i salva de această năpastă.