CHIŞINĂU, 12 apr – Sputnik. Directorul Întreprinderii Municipale „Sud-A-Con” (instituţie de stat, fondată de către Direcţia Generală Construcţii şi Infrastructură a Găgăuziei) din Comrat a fost reţinut pentru 72 de ore într-un dosar privind trucarea licitaţiilor publice, anunţă CNA.
Reţinerea acestuia a fost efectuată de ofiţerii CNA şi procurori anticorupţie.
Directorul „Sud-A-Con” este bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Acesta ar fi trucat un şir de licitaţii publice.
"Potrivit informaţiilor din cauza penală, în anul 2013, bănuitul a fondat şi administrat întreprinderea SRL „Eni Ev", având ca scop câştigarea licitaţiilor pe teritoriul UTA Găgăuzia. Astfel, în perioada activităţii sale, acesta ar fi favorizat propria întreprindere, fiind desemnat câştigător al unor licitaţii publice în sumă totală de peste 2 milioane de lei", notează sursa.
Instituţia precizează că în perioada de referinţă compania sa a efectuat lucrări de reparaţie la cel puţin cinci obiecte de menire socială.
Luni, ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud şi procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliul, în automobilul şi la biroul de serviciu al directorului întreprinderii „Sud-A-Con”, de unde au ridicat mai multe probe relevante pentru cauza penală.
Acţiuni de urmărire penală au vizat şi contabila instituţiei, dar şi la SRL „Eni Ev”, despre care CNA menţionează că din 2013 nu a avut nici un angajat, în afară de director şi contabil. În acelaşi timp însă, aceasta a câştigat toate licitaţiile de efectuare a lucrărilor de construcţii şi altor servicii în lipsa documentelor ce ar confirma dreptul de a desfăşura o asemenea activitate.
Directorul Întreprinderii Municipale „Sud-A-Con” este reţinut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit culpabil acesta riscă de la 6 la 10 ani de închisoare şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.