CHIŞINĂU, 11 apr – Sputnik. La nici o lună de la numirea sa în funcţie, noul director general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, anunţă o conferinţă de presă la care va face primele dezvăluiri despre situaţia din sistem.
În cadrul conferinţei care va avea loc marţi, Vrabie va vorbi despre stadiul de implementare a măsurilor de reformă iniţiate la Serviciul Vamal. Noul director de la Vamă se va referi şi la datele statistice privind activitatea instituției în primul trimestru al acestui an.
Vrabie a preluat şefia Serviciului Vamal după ce a fost demis din această funcţie exponentul PLDM, Tudor Baliţchi. Potrivit mai multor politicieni, după ce au fost înlăturaţi exponenţii Partidului Liberal Democrat din Moldova de la şefia Serviciului Vamal şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, încasările fiscale la bugetul de stat au început să crească cu 10-20% în fiecare lună.
În cadrul primei întrevederi cu noul colectiv de la Serviciul Vamal, Vrabie a declarat că toate schemele necinstite, toate metodele ilegale care au fost promovate în sistemul vamal vor fi eradicate, iar vameşii corupţi vor fi demişi din funcţii.