CHIŞINĂU, 4 apr — Sputnik. Procuratura intenţionează să modifice legislaţia la capitolul efectuării urmăririi penale în cadrul grupurilor interdepartamentale pentru a eficientiza în felul acesta urmărirea penală.
Aceste schimbări au drept scop ameliorarea situaţiei în domeniul investigării infracțiunilor şi sunt realizate în conformitate cu prevederile Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției, adoptată prin Legea „Privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016".
„În acest context, prin Ordinul Procurorului General a fost instituit grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de modificare a cadrului legislativ primar în vederea stabilirii modului, procedurii şi condiţiilor de funcţionare a grupurilor interdepartamentale", informează serviciul de presă al procuraturii.
În sarcina Grupului de lucru a fost pusă elaborarea unui proiect de lege pentru completarea Codului de procedură penală care are drept scop acoperirea omisiunii legislative ce ţine de dreptul procurorului, în caz de necesitate, de a forma grupuri interdepartamentale şi atribuirea competenţelor ofiţerului de urmărire penală altor angajaţi ai MAI, CNA şi SV.
Totodată, în urma analizei practicii altor state la capitolul investigării infracțiunilor de către un grup interdepartamental a fost constatat eficiența activității procuraturilor specializate în cadrul cărora sunt detașați ofițeri ai altor organe de drept pentru investigarea anumitor categorii de infracțiuni.
Noua Lege cu privire la Procuratură prevede activitatea permanentă în cadrul procuraturilor specializate a specialiștilor şi ofițerilor de urmărire penală care se vor subordona funcțional procurorului-șef al procuraturii specializate. Ofițerii de urmărire penală și ofițerii de investigații urmează să fie detașați de la alte instituții pentru o perioadă de până la 5 ani și să fie selectați în mod individual, în baza unor criterii stabilite în regulament, de către procurorul-șef al procuraturii specializate. Detașarea urmează a fi făcută prin ordinul Procurorului General, cu acordul conducătorului instituției în care activează persoana detașată.
În opinia autorilor, aceste prevederi legale vor permite responsabilizarea actorilor din sectorul justiției, excluderea imixtiunilor în investigațiile efectuate, precum și eficientizarea acestora.