CHIȘINĂU 1 apr — Sputnik. Rusia va atenţiona asupra inadmisibilităţii măsurii de interdicţie a intrării în Moldova aplicată faţă de mai mulţi cetățeni ruși, inclusiv reprezentanți ai mass-media, a declarat Maria Zaharova, reprezentant oficial al MAE al Rusiei.
Vorbind despre întrevederea prevăzută pentru patru aprilie la Moscova între ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al republicii Moldova, Andrei Galbur, și omologul său rus, Serghei Lavrov, Zaharova a menționat că părțile intenționează „să examineze posibilitățile de impulsionare a colaborării moldo-ruse în diferite domenii".
Galbur, pregătindu-se de întâlnirea cu Lavrov: cu Rusia trebuie să fim prieteni >>>
„Urmează să actualizăm agenda relațiilor bilaterale în baza principiilor care stau la baza Acordului de prietenie și colaborare din anul 2001. De asemenea va avea loc un schimb de păreri cu privire la căile de restabilire a relațiilor interdepartamentale, a legăturilor în domeniul umanitar și în alte domenii", a spus Zaharova.
Potrivit acesteia, se va discuta și despre desfășurarea pregătirilor pentru următoarea ședință a comisiei interguvernamentale privind colaborarea economică.
„Negocierile vor oferi posibilitatea de a discuta despre problemele regionale, căile de sporire a eficienței CSI, activarea potențialului Fondului interstatal de colaborare umanitară", a adăugat reprezentantul MAE al FR.
Zaharova a subliniat că „în centrul atenției se va afla situația actuală a reglementării diferendului transnistrean și lipsa progresului în promovarea măsurilor de încredere între Chișinău și Tiraspol".
„În cadrul vizitei lui Galbur va avea loc semnarea Planului de consultări dintre Ministerul Afacerilor Externe al FR și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM pe anii 2016 — 20117", a încheiat reprezentantul MAE rus.