CHIŞINĂU, 1 apr – Sputnik. Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul lui Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, depus împotriva deciziei instanţei de apel prin care acesta fusese condamnat la 20 de ani închisoare. Instanţa supremă a dispus menţinerea pedepsei aplicate anterior, anunţă serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Procuratura aminteşte că pe 22 octombrie 2015, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a constatat vinovăţia inculpatului de organizarea privării ilegale de libertate şi omorul a trei bărbaţi, stabilindu-i pedeapsa solicitată de procurori – 20 de ani de detenţie.
„Procurorii au demonstrat prin probe că inculpatul a organizat şi dirijat un triplu omor, săvârşit în iarna anului 2000. Victimele au fost împuşcate, iar apoi incinerate şi îngropate, pentru că ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vânzarea unei maşini furate”, subliniază Procuratura.
Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în anul 2008, într-o fâşie forestieră din preajma şoselei Chişinău-Hânceşti.
În anul 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate. Procurorii au contestat sentinţa, urmând mai mulţi ani de şedinţe, dezbateri judecătoreşti şi rejudecări, până când magistraţii Curţii de Apel, după rejudecarea cauzei penale, au casat sentinţa ilegală a primei instanţe şi l-au condamnat pe Druţă pentru crimele comise.
Procuratura mai menţionează că decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
Instituţia mai aminteşte că „la începutul anului trecut, interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, a fost condamnat la 5 ani închisoare şi pentru vânzare ilegală a armelor şi muniţiilor”.