Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câţi bani le trebuie moldovenilor pentru a supravieţui în fiecare lună

© Sputnik / Rodion Procalei, леи
lei, леи - Sputnik Moldova
Abonare
Potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, anul trecut, valoarea minimului de existenţă într-o lună a fost de aproximativ 1,7 mii de lei pe persoană.

CHIŞINĂU, 31 mar – Sputnik. Mărimea minimului de existenţă a constituit anul trecut în medie pe lună pentru o persoană 1734 lei, în creştere faţă de anul precedent cu 6,6%, potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică (BNS).

Cea mai mare valoare a minimului de existenţă a fost înregistrată pentru populaţia din municipiile Chişinău şi Bălţi – 1933 lei sau cu 12,2% mai mult comparativ cu minimul de existenţă pentru alte oraşe şi cu 16,6% mai mult comparativ cu mediul rural, unde minimul de existenţă a fost de 1658 lei.

„Mărimea minimului de existenţă pe medii de reşedinţă este determinată de ponderea coşului alimentar, care variază nu doar în funcţie de semestru, dar şi de criteriul de dezagregare în profil teritorial”, explică specialiştii BNS.

Valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 1842 lei şi în special bărbaţilor – 2000 lei. Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie pe lună 1647 lei. Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 1437 lei. Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 ianuarie a constituit 1165 lei. 

bani - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Secretul moldovenilor: cum cheltuiesc mai mult decât câştigă

Veniturile disponibile lunare ale populaţiei anul trecut au constituit în medie pe o persoană 1957 lei şi au depăşit mărimea medie a minimului de existenţă cu 12,8%. Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat a însumat 4611 lei.

Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informaţii si comunicaţii – de 5,3 ori, iar cel minim – în cazul salariaţilor din activităţi de agrement. 

Fluxul de știri
0