CHIŞINĂU, 25 mar — Sputnik. Parchetul federal al Belgiei a declarat vineri că a găsit 15 kilograme de explozibil în timpul percheziţiilor efectuate la locuinţa suspecţilor în comuna Schaerbeek, scrie portalul dhnet.be.
Acolo a fost găsită de asemenea o cantitate importantă de substanţe chimice, inclusiv acetonă şi apă oxigenată.
Anterior, reprezentanţii forţelor de ordine au confirmat că bomba care nu a explodat a fost depistată în sala de decolări a aeroportului dein Bruxelles.
În ambele cazuri este vorba despre explozibilul preferat în ultima perioadă de jihadişti, numit „mama lui satan". Spre deosebire de amestecuri explozibile, ea are o forţă ucigătoare la fel de mare, dar este mai simplă în fabricare.
Două explozii au răsunat în dimineața zilei de 22 martie pe aeroportul internațional din Bruxelles. A treia deflagraţie s-a produs la scurt timp într-un vagon de metrou, la stația „Maelbeek". În urma atacurilor teroriste au decedat 31 de persoane, iar alte 316 au fost rănite. Atacurile au fost revendicate de către gruparea teroristă „Stat Islamic".