BUCUREȘTI, 22 mar — Sputnik. Președintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, a criticat dur, într-o postare pe Facebook, planurile Comisiei Europene de a participa în luna iunie 2016 la parada gay care ar urma să aibă loc la Amsterdam.
„Repudiem o Comisie Europeană participantă la parada gay 2016 de la Amsterdam cu o ambarcațiune sub steagul UE", a scris Diaconu.
Liderul PRU a mai menționat că prin implicarea Comisiei Europene în promovarea homosexualității, steagul Uniunii Europene a devenit un steag al homosexualității și, prin urmare, el trebuie respins în România.
Politicianul român a mai accentuat că țara sa nu a intrat în Uniunea Europeană ca să calce în picioare valorile creștine și acțiunile oficialilor de la Bruxelles reprezintă o jignire la adresa poporului român și a valorilor sale.
„România nu a intrat în UE ca să participe la promovarea homosexualității, a lesbianismului și a altor forme deviante de sexualitate, iar participarea oficială a Comisiei Europene la parada gay de la Amsterdam reprezintă o jignire la adresa poporului român și a valorilor sale", a scris Bogdan Diaconu, catalogând instituția europeană menționată „total străină de credința și de tradiția poporului român".
Președintele PRU a mai menționat că menirea Comisiei Europene este să asigure un trai mai bun pentru cetățenii Europeni, dar nu să promoveze o paradă gay.
„În timp ce țările Europei se confruntă cu crize, cu șomaj, cu o sărăcire accentuată a populației și cu invazia migranților, Comisia Europeană alege să se joace de-a curcubeul!„, precizează Diaconu.
Politicianul de la București a mai subliniat în postarea sa că România trebuie să-și recâștige suveranitatea și să-și apere istoria și cultura și că România a aderat la Uniunea Europeană, nu la Uniunea Sodomei și Gomorei și nici la Eurabia migranților!