CHIŞINĂU, 15 mar – Sputnik. Italia şi Ungaria nu mai susţin politica Bruxelles-ului faţă de Rusia, bazată pe sancţiuni. Cel puţin asta declară reprezentanţii diplomaţiilor de la Roma şi Budapesta, la care face referire agenţia „Alpari”.
Mai mult decât atât, anumite voci din cercurile politice şi diplomatice italiene şi ungare insistă asupra unor discuţii serioase, la cel mai înalt nivel, atunci când UE va pune din nou problema sancţiunilor antiruseşti.
Reprezentanţii celor două state resping categoric şi o eventuală prelungire automată a pachetului de sancţiuni în relaţiile cu Moscova.
Experţii subliniază că sancţiunile reciproce, care au afectat relaţiile Rusiei cu UE, au condus la o serie de pierderi economice pentru ambele părţi.
La ora actuală, UE este concentrată asupra redefinirii raporturilor sale cu Rusia, care, evident, nu vor mai fi ca până la impunerea sancţiunilor sub presiunea SUA. Raporturile dintre ţările UE şi Rusia vor conduce şi la o serie de schimbări în interiorul spaţiului comunitar european.
La Moscova de asemenea se lucrează intens în direcţia reevaluării modalităţilor de a interacţiona cu UE. Noile politici ale Rusiei se bazează inclusiv pe dezvoltarea propriilor capacităţi de producere şi renunţarea la mai multe produse de import din Europa, precum şi pe dezvoltarea parteneriatelor strategice cu ţări precum China, India, Brazilia, Venezuela etc.