CHIȘINĂU, 15 mar — Sputnik. Moscova a realizat acordurile la care s-a ajuns în Siria și își restrânge prezența militară în conformitate cu planul elaborat anterior, a menționat Aleksei Muhin, directorul general al Centrului rus de informații politice.
Acesta a reamintit că, potrivit planului Statului Major al FA ale FR, despre care conducerea Rusiei a informat oficial, acțiunile Forțelor Aeriene și Spațiale în Siria urmează să fie restrânse treptat, până la atingerea unor anumite rezultate concrete.
„Chiar de la început se presupunea că faza activă a operațiunii se va încheia cel mai probabil în februarie", a spus expertul.
Însă restrângerea prezenței militare ruse în Siria nu anulează alte acțiuni împotriva unor asemenea organizații teroriste precum „Statul Islamic", „Jabhat al-Nusra" (o subdiviziune siriană a „Al-Qaida") și a altor grupări interzise în Rusia și recunoscute de către Consiliul de Securitate al ONU drept teroriste.
„Principalul este că procesul de reglementare în Siria este orientat acum pe făgașul politic", a subliniat Muhin.
Actualmente, președintele Bashar al-Assad este „elementul-cheie al stabilității" în țară și trebuie să-și exercite împuternicirile până la expirarea mandatului, a mai menționat politologul.
„În același timp, Rusia nu are de gând să trateze pe cineva cu o anumită indulgență", a punctat Muhin, adăugând că scopul principal al Moscovei este ca Siria să rămână țară suverană.
Începând cu luna martie 2011, în Siria continuă conflictul armat dintre autoritățile oficiale și opoziție. Potrivit datelor ONU, peste 220 de mii de persoane și-au pierdut viața în cadrul confruntărilor. Majoritatea refugiaților sirieni se află pe teritoriile statelor vecine.
Din 27 februarie, în țară s-a instalat regimul de încetare a focului. Iar din 9 martie, la Geneva au fost reluate negocierile intersiriene indirecte. Marţi a început retragerea din Siria a grupului Forţelor Aeriene şi Spaţiale ruse. Totodată, baza rusească din orașul Tartus și aeroportul Hmeimim vor funcționa în același regim.