CHIŞINĂU, 10 mar – Sputnik. Curtea de Apel Chişinău a respins joi recursul avocaţilor ex-premierului Vladimir Filat prin care se contestă decizia Judecătoriei Buiucani de a continua cu încă 30 de zile arestul preventiv pe numele deputatului.
„Curtea de Apel a respins demersul apărării ca fiind neîntemeiat. Vom continua şedinţele în fond pe acest caz”, a declarat procurorul anticorupţie Adriana Beţişor.
Procurorul a precizat că referirea pe care o fac avocaţii inculpatului Filat la decizia Curţii Constituţionale din 23 februarie, prin care s-a stabilit că termenul de arest preventiv nu trebuie să depăşească 30 de zile, este una greşită.
„Curtea Constituţională a acordat 30 de zile instanţelor de judecată şi procurorilor pentru a ajusta hotărârile şi demersurile la decizia din 23 februarie a Curţii. Din această dată, în termen de 30 de zile, instanţele de judecată sunt obligate să-şi ajusteze deciziile”, a explicat Beţişor.
„Interpretarea pe care o face partea apărării este una iluzorie, Curtea stipulează explicit cum se procedează în acest caz”, a continuat procurorul.
Beţişor a declarat că organul de urmărire penală continuă investigaţiile în dosarul Filat. „Au venit o parte din rezultatele comisiei rogatorii, trebuie să le traducem şi analizăm”, a menţionat procurorul.
Apărarea ex-premierului s-a arătat nemulţumită de decizia luată joi de Curtea de Apel.
Filat a fost prezent la şedinţa de joi a Curţii de Apel. Acesta nu a făcut nicio declaraţie pentru presă. În ajun, Filat a depus o cerere la Curtea de Apel prin care a anunţat instanţa că este bolnav şi că nu va putea să se prezinte la şedinţă. Avocaţii lui Filat nu au făcut nici un comentariu la acest subiect.
Vineri, la Judecătoria Buiucani urmează să continue şedinţele în fond pe dosarul ex-premierului acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Şedinţa va începe la ora 10.30.