CHIŞINĂU, 6 mar – Sputnik. Deputatul Sergiu Sârbu a declarat în cadrul unui interviu acordat pentru Sputnik că în prezent există două scenarii de numire a Procurorului General.
„Avem două scenarii, să fie ales Procurorul General conform actualei legi, dar nu cred că ar fi corect. Cred că ar fi corect să fie ales noul procuror conform cerințelor prevăzute în legea nouă care intră în vigoare la 1 august. Dar, ca să nu admitem vacuum de putere în procuratură noul Procuror General ar putea fi ales de Parlament, dar candidatul să fie selectat în baza cerințelor noi, în cadrul unui concurs public organizat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), iar Parlamentul pur formal să aprobe candidatul ales de CSP”, a declarat deputatul.
Procurorul General al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, şi-a dat demisia la 26 februarie. Gurin a prezentat cererea de demisie în faţa plenului Parlamentului.
„Îmi depun mandatul de Procuror General, demisionez din 1 martie. Consider important să începem reforma în procuratură de la vârful instituţiei, fără suspiciuni şi acuzaţii”, a declarat Gurin.
Procurorul a explicat că cererea de demisie este motivată de adoptarea unei noi Legi a Procuraturii care prevede un alt mecanism de alegere a Procurorului General, şi anume selectarea lui în cadrul unui concurs public de către Consiliul Superior al Procurorilor. Candidatura procurorului trebuie să fie acceptată de preşedintele ţării.
Legea permitea ca mandatul lui Corneliu Gurin să se încheie la 18 aprilie 2018. Deputaţii urmează să amendeze şi Constituţia pentru ca noul mecanism de numire a Procurorului General să intre în vigoare.
Interimatul funcţiei de Procuror General este deţinut de prim-viceprocurorul Eduard Harunjen.