CHIȘINĂU, 3 mar — Sputnik. Astăzi se împlinesc 134 de ani de la nașterea lui Ion Mihalache, cel care, după încheierea Primului Război Mondial, a fondat Partidul Țărănesc din România, iar în 1919 obține un succes electoral remarcabil și participă la formarea Guvernului alături de Partidul Național Român din Transilvania. El a ajuns la guvernare cu obiectivul să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaților și anume să le ofere pământ țăranilor ce luptaseră eroic la Mărăști, Mărășești și Oituz, scrie portalul Activenews.ro.
Ion Mihalache a deținut, în perioada din decembrie 1919 până la 12 martie 1920, funcția de ministrul Agriculturii și Domeniilor. Aceeași funcție a ocupat-o între anii 1928 și 1930, în guvernele național-țărăniste Iuliu Maniu și George G. Mironescu, iar din 1930 până în 1933 a fost ministru de Externe.
În concepția lui Mihalache, progresul țării nu consta în industrializare, ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către țăranii împroprietăriți la întoarcerea de pe front și a obținut rezultate notabile în plan economic și social.
Într-un interviu pentru portalul gandeste.org, scriitorul și criticul social român Ovidiu Hurduzeu spune că aplicarea sistemului cooperatis în România a dat roade bune în perioada interbelică când au existat cooperative de distribuție a energiei electrice, de comercializare a produselor agricole, magazine ale cooperației, bănci populare, clădite în același sistem cooperatist.
„Este o formă de asociere care nu numai că a existat în România înainte de Al Doilea Război Mondial, dar a fost chiar una de succes. În acea perioadă, 1,5 milioane de români lucrau în cooperație", menționează Hurduzeu.
El mai adaugă că într-o întreprindere cooperatistă nu domină nici economicul, adică maximizarea profitului cu orice preț, nici latura socială în detrimentul profitului.
„Cooperativa diferă și de o întreprindere privată prin faptul că se bazează pe două principii: principiul social și principiul economic, între acestea două existând mereu un echilibru", subliniază criticul social român, stabilit în California.
Astăzi, cooperația este folosită în mod extensiv în Europa și SUA, dar nu și în România. Dimpotrivă, mari cooperații străine ajung să privatizeze fabrici de stat din România.
Precizăm că după venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat și este condamnat la închisoare pe viață, unde și moare în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.