CHIȘINĂU, 2 mar — Sputnik. Energia electrică pentru consumatorii finali se poate ieftini cu 10%, a declarat miercuri premierul Pavel Filip după ședința cabinetului de miniștri pe tema asigurării consumatorilor cu energie electrică.
"Am reușit să semnăm un contract pentru cumpărarea energiei electrice cu o lună înainte de expirarea actualului contract. Este vorba de un preț mult mai avantajos. Ministerul Economiei trebuie să prezinte datele tehnice privind semnarea contractului. Potenţiali furnizori au fost puţini, dar am reușit să obținem un preț de cumpărare avantajos. Datele pe care le avem la dispoziție ne permit să concluzionăm că ar exista premise de reducere a tarifelor pentru consumatorii finali cu 10%", a spus Filip.
Potrivit șefului Cabinetului de Miniștri, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică trebuie să evalueze parametrii tehnici și să aprobe ieftinirea tarifului la energia electrică.
"Noi am analizat situația și în perspectivă. Există potențial și posibilități pentru ca pe viitor să reducem încă o dată tarifele. Astfel, putem vorbi despre reducerea prețurilor în două etape. Pentru început cu 10%, iar cea de-a doua reducere ar putea avea loc în timpul apropiat. Sperăm că acest lucru se va întâmpla în aprilie", a conchis Filip.
La ședința anterioară a Guvernului, ministrul Economiei Pavel Calmâc a menţionat deja că energia electrică în țară ar putea să se ieftinească.