CHIŞINĂU, 29 feb – Sputnik. Premierul a avut luni o nouă întrevedere cu echipa de experţi de la FMI. Această întâlnire a fost ultima din cadrul vizitei echipei respective în ţara noastră.
Potrivit serviciului de presă al Guvernului, "părţile au apreciat caracterul constructiv al dialogului, menţionând că acesta va continua în lunile următoare, astfel ca Executivul în baza studiilor de diagnostic în sectorul financiar să continue acţiunile pentru fortificarea autorităţilor statului care au funcţii de reglementare şi supraveghere".
Sursa mai notează că premierul a apreciat vizita experţilor FMI şi s-a arătat încrezător în dinamizarea cadrului de parteneriat bilateral.
Părţile au discutat evoluţiile macroeconomice, vulnerabilităţile existente şi perspectivele de creştere economică.
Experţii FMI s-au referit în cadrul dialogului cu premierul şi la rezultatele discuţiilor tehnice la nivelul autorităţilor publice privind politicile sectoriale, tendinţele şi evaluările pe domenii de expertiză. În mod special au fost evidenţiate consultările pe marginea proiectului Legii bugetului de stat şi politicii bugetar-fiscale pentru 2016.
Echipa de experţi ai FMI au efectuat o vizită de lucru la în Republica Moldova în perioada 23-29 februarie 2016. Din start a fost precizat faptul că misiunea acestui grup de experţi constă în acumularea de informaţii, dar nu în negocierea unui memorandum cu autorităţile de la Chişinău.