CHIŞINĂU, 27 feb – Sputnik. În noaptea de 26 spre 27 februarie, automobilul primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost spart. Edilul susţine, potrivit publika.md, că ar fi vorba despre o spargere intenţionată, iar făptaşii ar fi ştiut al cui este mijlocul de transport.
Sursa a mai relatat, citându-l pe primar, că din maşina acestuia au fost furate chei, o agendă, un telefon şi bani.
Maşina lui Chirtoacă era parcată pe strada Bănulescu-Bodoni din Capitală, când a fost spartă de hoţi, iar primarul participa la o emisiune televizată în acel moment.
Din imaginile de la faţa locului se poate vedea că a fost spart geamul de la uşa din spate din partea stângă a maşinii.
Potrivit specialiştilor solicitaţi de Sputnik, reparaţia maşinii ar putea costa circa 100 de euro. Dar asta depinde de preţul la care va putea fi cumpărat geamul spart, precum şi de atelierul în care vor fi efectuate lucrările de reparaţie. Un geam ca aceasta costă aproximativ 40 de euro. Lucrările de reparaţie costă aproximativ la fel.