CHIŞINĂU, 25 feb — Sputnik. Judecătoria sectorului Buiucani a decis joi să de curs cererii procurorilor, care au solicitat 30 de arest preventiv pentru şeful interimar al Direcţiei autorizare şi disciplină în construcţii a Primăriei Chişinău¸ Vasile Olaru, cercetat într-un dosar de corupţie.
În ajun, în arest preventiv de 25 de zile a fost plasat şi specialistul principal al aceleiaşi direcţii, Tamara Frăsineanu. În arest se va mai afla şi un alt figurant în dosar. Aceştia au fost plasaţi în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie. Bănuiţii au fost reţinuţi luni, alături de alte nouă persoane, după efectuarea a 18 percheziţii în cadrul a 35 de dosare. Miercuri, instanţa a decis să plaseze şase dintre figuranţi în arest la domiciliu, iar alţi doi se află sub control judiciar.
Potrivit materialelor procesului penal, s-a stabilit că şeful interimar al Direcţiei autorizare şi disciplină în construcţii a Primăriei Chişinău (DADC), Vasile Olaru, acţionând în complicitate cu specialistul principal al Direcţiei, acceptau şi primeau sistematic, personal sau prin mijlocitor, bunuri, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu li se cuvin pentru a grăbi executarea unor acţiuni ce ţin de atribuţiile sale funcţionale. De regulă era vorba despre urgentarea semnării proceselor-verbale de recepţie finală a unor lucrări de construcţie, intermedierea eliberării autorizaţiilor de construcţii, certificatelor de urbanism etc. Acesta primea pentru serviciile prestate sume de la 500 la 10 mii de lei.
După decizia de joi a instanţei, Olaru le-a declarat jurnaliştilor că „nu a urgentat niciodată procedurile". „Noi examinam documentele", a spus funcţionarul.
Avocatul acestuia consideră că decizia judecătorilor nu este întemeiată şi intenţionează să o conteste la Curtea de Apel.
Potrivit materialelor din dosar, doi funcţionari de la primărie sunt suspectaţi de corupere pasivă, fiind pasibili de 10 ani de detenţie, iar restul figuranţilor — de dare de mită (şapte ani de detenţie).