(Acest articol este o continuare a materialului precedent "Căutarea identităţii pierdute. Resurecţia tradiţiei")
Termenii academici, precum „conştiinţa civică” sau „naţiunea civică”, ce presupun existenţa unui ansamblu de indivizi-cetăţeni, care respectă anumite „principii universale” şi „statul de drept”, ignorând orice diferenţe etnice, rasiale, religioase şi de gen, reprezintă o abstracţiune construită pe o percepere mecanicistă şi pur contractualistă a relaţiilor interumane.
Omul este o fiinţă socială. El se raportează şi se autodefineşte pornind de la un sistem de valori, în mijlocul căruia se află şi care îi defineşte identitatea (de la latinescul identi, idem – „similar”, „asemănător”, „identic”). Aceasta nu poate fi decât una colectivă, nu individuală. Raportarea omului la o colectivitate organică nu este una formală, ci una mistică.
Discursul identitar reprezintă o abordare mai complexă. Acesta cuprinde viziunile asupra vieţii şi morţii, scurgeri timpului, percepţia spaţiului, idealul estetic, natura şi valoarea puterii, natura masculinităţii şi a feminităţii, relaţiile în cadrul familiei, relaţiile de rudenie şi vecinătate, etica şi morala relaţiilor economice, viziunea asupra proprietăţii private, structura ierarhică a societăţii etc.
De felul în care o colectivitate defineşte aceste realităţi depinde modul în care ea oferă un sens anume instituţiilor existente. Prin raportarea la un anumit sistem valoric omul are capacitatea nu doar să distingă între „rău” şi „bine”, ci şi să definească „sărăcia” şi „prosperitatea”. Astfel identitatea capătă şi o dimensiune economică.
Termeni precum „conştiinţa civică” şi „naţiunea civică” fac abstracţie de aceste lucruri, încercând să încropească o identitate lipsită, de fapt, de valori (chiar dacă se afirmă contrariul), pentru că întrevăd în valori miezul conflictelor politice şi sociale. Este vorba, în esenţă, despre un model idealist, care presupune crearea unei lumi perfecte prin atomizarea tuturor indivizilor, prin reducerea lor la condiţia unor unităţi abstracte prin lipsire acestora de orice rost al existenţei.
Or, anume lipsa rostului existenţei defineşte marile crize prin care trece astăzi umanitatea.
Octavian Racu
Opinia autorului poate să nu coincidă cu opinia redacţiei Sputnik Moldova.