CHIŞINĂU, 18 feb – Sputnik. Pe parcursul anului trecut, în cadrul Forţelor Armate (FA) a fost înregistrată o creştere a nivelului infracţional. Potrivit datelor Procuraturii Generale, anul trecut în FA au fost documentate 217 infracţiuni, în comparaţie cu 154 în anul precedent.
Cele mai multe infracţiuni – 163 – au fost săvârşite de militarii Armatei Naţionale, iar 54 – de militarii Trupelor de Carabinieri. Astfel, anul trecut au avut loc 72 de cazuri de dezertări din Armata Naţională şi Trupele de Carabinieri.
În 54 de cazuri au fost încălcate regulile statutare cu privire la relaţiile dintre militari, iar în 35 de cazuri au fost săvârşite acte de violenţă asupra militarilor.
De asemenea, în cadrul Forţelor Armate procurorii au documentat pe parcursul anului trecut şi două cazuri de viol.
Infracţiunile au fost săvârşite de ofiţeri, plutonieri, sergenţi şi soldaţi.
În privinţa colaboratorilor Instituţiilor Penitenciare, procurorii militari au înregistrat 13 infracţiuni, iar în privinţa angajaţilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale — 5 infracţiuni.
Procurorii militari au examinat pe parcursul anului trecut 502 sesizări cu privire la infracţiunile comise de militari, în baza cărora au fost pornite 224 cauze penale, iar 211 de dosare au fost finalizate, în instanţa de judecată fiind expediate 124 cauze penale în privinţa 138 de persoane.
Prin decizie de judecată au fost condamnaţi anul trecut la închisoare 18 militari.