CHIŞINĂU, 17 feb – Sputnik. Democratul Constantin Botnari, secretarul general al PDM, pleacă din Parlament. Bornari, cunoscut ca un apropiat al omului de afaceri Vladimir Plahotniuc, a depus pe numele preşedintelui Parlamentului Andrian Candu cererea de demisie din funcţia de deputat.
Hotărârea privind demisia acestuia a fost înregistrată la începutul acestei săptămâni la Biroul permanent al Parlamentului. Democratul îşi explică decizia prin „motive personale”.
Potrivit unor experţi, decizia de a pleca din Parlament a democratului Constantin Botnari face parte din strategia de consolidare a forţelor PDM înainte de alegerile prezidenţiale. O altă idee exprimată de experţi este că PD îşi va întări poziţiile în Guvern, în condiţiile în care la unele structuri importante încă nu au fost numiţi administratori.
Botnari este prezentat pe site-ul oficial al PDM ca „un partener de nădejde pentru echipele partidului din satele și orașele țării, alături de care se implică în rezolvarea problemelor”.
„Nu face politică de la oficiu sau de la televizor, ci merge peste tot în țară, acolo unde poate vorbi față în față cu oamenii”.
Potrivit site-ului oficial al Parlamentului, fracţiunea PDM este formată din 19 deputaţi.
Constantin Botnari a acces în Parlamentul Moldovei în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.