CHIŞINĂU, 17 feb — Sputnik. Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri în cadrul unei ceremonii oficiale pe Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care face o vizită de două zile în România.
Nicolae Timofti şi-a început vizita în România marţi.
Agenda vizitei oficiale a preşedintelui moldovean în România include o serie de întrevederi oficiale. Pe lângă întâlnirea cu Ionahhis, Timofti are programate discuţii cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alți înalți oficiali.
Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova a subliniat că Timofti urmează să abordeze subiecte ce țin de relațiile moldo-române, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea economică, politică și în domeniul social.
Sursa a mai precizat că președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui român, domnul Klaus Iohannis, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României, domnul Raed Arafat și actorului român, domnul Florin Piersic.