CHIŞINĂU, 11 feb – Sputnik. Inspectoratul General de Poliţie (IGP) solicită ajutorul cetăţenilor în identificarea protestatarilor violenţi care au participat la 20 ianuarie la manifestaţiile din jurul Parlamentului. IGP a făcut publice noi imagini video cu acţiunile violente ale protestatarilor.
La 20 ianuarie, au avut loc proteste în scuarul Parlamentului care la un moment dat au escaladat în violențe. Unii manifestanți violenți au atacat cordonul format din polițiști, iar mai apoi au forțat cu o rangă metalică, scoasă din balustrada pragului, ușa laterală a clădirii Parlamentului, intrând forțat în incinta Legislativului. De asemenea, ei au sustras și distrus echipamentul angajaților poliției.
Până în prezent, oamenii legii au identificat 27 de persoane, acţiunile cărora sunt investigate pe faptul organizărilor dezordinilor în masă.
„În urma prelucrării altor imagini video au fost depistate încă câteva zeci de persoane ale căror acțiuni sunt considerate violente în timpul manifestațiilor din 20 ianuarie”, anunţă IGP.
IGP solicită din ajutorul cetățenilor în identificarea persoanelor din imaginile de mai jos. Cei care au informaţii pot apela numărul de contact al IGP: 078710799.