Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Toate întrunirile din ţară, anulate din cauza gripei

© Sputnik / Aleksandr Kondratuk / Accesați arhiva multimediaСезонный рост заболеваемости гриппом и ОРВИ в России
Сезонный рост заболеваемости гриппом и ОРВИ в России - Sputnik Moldova
Abonare
Vicepremierul Gheorghe Brega a semnat o dispoziţie cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă.

CHIŞINĂU, 10 feb – Sputnik. În contextul creşterii evoluţiei gripei în proximitatea graniţei Republicii Moldova, dar și a confirmării cazurilor de gripă înregistrate în ultima perioadă în ţară, vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, a solicitat autorităţilor publice centrale şi locale să întreprindă o serie de măsuri în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu virusul gripal A(H1N1) şi împotriva răspândirii infecţiilor respiratorii acute.

Вакцинация против гриппа центрального аппарата Роспотребнадзора - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Ministerul Sănătăţii anunţă epidemie de gripă în Moldova

Printre acestea se numără acţiunile de distanţiere socială care reduc riscul de a contracta infecţia gripală, prin evitarea evenimentelor cu o mare densitate a populaţiei, amânarea manifestărilor cultural-sportive, a matineelor în instituțiile preşcolare și a activităţilor similare în instituțiile de învăţământ, care pot favoriza extinderea situaţiei epidemiologice.

Potrivit indicaţiei vicepremierului, cadrele didactice, elevii şi studenţii din instituţiile de învăţământ urmează să fie informaţi suplimentar privind riscul de îmbolnăvire cu virusul gripal A(H1N1), precum şi să fie asigurată neadmiterea persoanelor cu simptome compatibile cu gripa în instituţiile publice, izolarea și referinţa imediată a acestora către instituţia medicală.

Brega a cerut Ministerului Sănătăţii să raporteze zilnic despre situaţia epidemiologică privind îmbolnăvirile de gripă, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi infecţii respiratorii acute severe.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, că pragul epidemic de îmbolnăvire cu gripă în Moldova a fost depăşit. Numărul bolnavilor care suferă de infecţii ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a fost în creștere săptămâna trecută și a constituit 347 la 100 mii populație, depășind astfel pragul epidemic de 314 la 100 mii populație.

 

Fluxul de știri
0