CHIŞINĂU, 4 feb – Sputnik. Prim-ministrul Pavel Filip l-a primit joi pe Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin. Despre această întrevedere informează într-un comunicat serviciul de presă al Guvernului.
„În cadrul întrevederii, au fost trecute în revistă chestiunile de pe agenda bilaterală şi menţionată deschiderea reciprocă pentru un dialog constructiv, în vederea dezvoltării relaţiilor între Republica Moldova şi Federaţia Rusă în toate domeniile de cooperare. Totodată, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău i-a înmânat lui Pavel Filip scrisoarea de felicitare semnată de Premierului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev”, se spune în comunicatul de la Guvern.
Sursa subliniază că „subiectul principal al discuţiei l-a constituit activitatea Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, ce nu s-a reunit pe parcursul ultimilor trei ani. Cei doi oficiali au menţionat necesitatea reluării activităţii acesteia şi convocării, cât de curând posibil, a şedinţei Comisiei interguvernamentale cu participarea co-preşedinţilor din ambele părţi”.
Prim-ministrul Pavel Filip, se mai spune în comunicat, „a exprimat interesul Republicii Moldova pentru dezvoltarea unei cooperări constructive cu partenerii din Federaţia Rusă, luând în considerare relaţiile tradiţionale de prietenie între cele două state dar şi faptul că un număr mare de moldoveni trăiesc pe teritoriul Federaţiei Ruse. În acest context, Premierul a subliniat că Guvernul pe care îl conduce îşi concentrează efortul pe acţiuni prompte şi hotărâte, care să aducă rezultate concrete pentru soluţionarea problemelor existente şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor”.
Farit Muhametșin a reiterat la rândul său noziţia Federaţiei Ruse cu privire la susţinerea suveranităţii şi integrităţii Republicii Moldova. Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău s-a pronunţat pentru impulsionarea schimburilor comerciale şi investiţionale între cele două state, aprofundarea dialogului social-politic, precum şi pentru extinderea relaţiilor în sfera umanitară.