CHIŞINĂU, 31 ian — Sputnik. La bazele aeriene din Turcia a fost instituit nivelul sporit, „portocaliu", de alarmă, a comunicat duminică agenţia Anadolu, citată de RIA Novosti. Potrivit unor surse militare, acest nivel de alertă presupune că forţele aeriene „sunt gata pentru orice situaţii", iar piloţii pot răspunde imediat oricăror ameninţări, fără a cere acceptul comandamentului
Vineri, Ministerul turc de externe a declarat că un Su-34 al Forţelor Armate Spaţiale ruse a încălcat spaţiul aerian al ţării.
Reprezentantul Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a calificat sâmbătă declaraţia făcută de Ankara drept propagandă fără temei, precizând că nici un avion al forţelor armate ruse, dislocate în Siria, nu au violat spaţiul aerian turc.
După nota Ministerului de Externe, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că ar vrea să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin. În context, Ministerul rus al Apărării a dezminţit toate acuzaţiile aduse în legătură cu pretinsa încălcare a spaţiului aerian, iar vicepreşedintele Comitetului pentru afaceri externe a Dumei de Stat, Leonid Calaşnikov a opinat Erdogan vrea cu orice preţ să se întâlnească cu Putin, folosind pentru asta toate posibilităţile, cum ar fi şi declaraţia actuală privind încălcarea frontierei aeriene a Turciei
Relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Siria au fost afectate grav la 24 noiembrie, când un bombardier al forţelor armate ruse a fost doborât de un F-16 aparţinând armatei turce, deasupra graniței cu Siria. Unul dintre piloţi a reuşit să se salveze, iar altul a fost ucis de insurgenţii islamişti.