CHIŞINĂU, 30 ian — Sputnik. Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale s-a redus anul trecut cu 11,8 la sută faţă de ianuarie-decembrie 2014. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-decembrie 2015 au fost eliberate 4316 astfel de autorizaţii.
Din volumul total al autorizaţiilor de construire a clădirilor, 2481 au revenit celor rezidenţiale (sau 57,5% din total), din care 2410 au fost eliberate pentru case de locuit individuale, ceea ce constituie 97,1% din numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale.
În mediul urban au fost eliberate mai multe autorizaţii decât în mediul rural, respectiv 2384 şi 1932 de autorizaţii.
În ianuarie-decembrie 2015, comparativ cu perioada respectivă a anului precedent, a scăzut numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale cu 242 unităţi, iar pentru clădirile nerezidenţiale cu 333 unităţi, adică descreşterea este de 8,8% şi respectiv cu 15,5%.
Scăderi a numărului autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale s-au înregistrat în municipiul Chişinău, regiunea de dezvoltare Nord, regiunea de dezvoltare Centru şi în UTA Găgăuzia. În regiunea de dezvoltare Sud s-a înregistrat o creştere a numărului autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale cu 72 unităţi.
Pentru clădirile nerezidenţiale s-au înregistrat scăderi în toate regiunile de dezvoltare.