CHIŞINĂU, 29 ian – Sputnik. Organizarea unui referendum constituţional este prima cedare din partea guvernării oligarhice, aşa a reacţionat unul din liderii protestatarilor, preşedintele PSRM Igor Dodon, la soluţiile prezentate în această dimineaţă de preşedintele Parlamentului Andrian Candu la revendicările protestatarilor.
„Dar, aceasta este prea puţin. Trebuie să continuăm protestele paşnice şi presiunile consecvente până la obţinerea dizolvării Parlamentului şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat Dodon.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a propus în această dimineaţă liderilor protestatarilor mai multe soluţii la revendicările înaintate de aceştia. Preşedintele Legislativului a declarat că majoritatea parlamentară acceptă organizarea unui referendum constituţional pentru alegerea preşedintelui ţării direct de cetăţeni. Cât priveşte alegerile anticipate, Candu a specificat că această revendicare nu are acoperire legală.