CHIŞINĂU, 27 ian – Sputnik. Tinerii din Orhei vor fi reprezentaţi de organizaţia “Tinerii Orheiului”, creată la iniţiativa primarului oraşului Ilan Şor.
Încă de la începutul mandatului său, Şor a declarat că una dintre priorităţile sale în funcţia de primar vor fi problemele şi activităţile tinerilor.
Edilul a lansat ideea fondării unei organizații orășenești care i-ar uni pe tinerii din Orhei, le-ar oferi mai multe oportunități și ar răspunde intereselor acestora.
„Ne dorim să implicăm cât mai activ tinerii în procesele de dezvoltare a orașului, să le oferim posibilitatea manifestării civice. Ne gândim în special la tinerii din familii socialmente vulnerabile, minori cu probleme de comportament și neadaptați social sau care suferă de diferite vicii”, a declarat Ilan Șor.
La baza organizaţiei “Tinerii Orheiului” sunt două asociații obștești din oraș. Printre proiectele ce vor fi lansate de “Tinerii Orheiului” sunt crearea unor centre de dezvoltare pentru tineri, care ar include cursuri de limbi străine, secții sportive, cercuri de socializare, consiliere psihologică și altele. Primul proiect urmează să fie lansat în luna februarie.