Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Vinovaţii de condamnarea Moldovei la CEDO vor plăti despăgubiri

© Sputnik / Мирослав РотарьVladimir Cebotari
Vladimir Cebotari - Sputnik Moldova
Abonare
Ministerul Justiției va întreprinde un şir de măsuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat Republicii Moldova de către înalţi funcţionari de stat.

CHIŞINĂU, 27 ian – Sputnik. Ministerul Justiţiei a lansat în premieră, în numele Republicii Moldova, acţiuni civile în regres contra persoanelor fizice care ocupă înalte funcții de stat — în sistemul judecătoresc, în organele procuraturii, precum și în alte structuri ale administrației publice — ale căror acțiuni sau inacțiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

„Aceste persoane vor fi acționate în instanță de către Republica Moldova și urmează să compenseze valoarea bănească a prejudiciilor morale, materiale, cheltuielile suportate de Republica Moldova, pentru repararea drepturilor încălcate ale cetățenilor și agenților economici”, a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari.

Vlad Filat Влад Филат - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Filat atacă Moldova la CEDO şi este sigur că va primi despăgubiri de la cetăţeni

În scopul reparării prejudiciilor cauzate Republicii Moldova, Ministerul Justiției va urmări inclusiv bunurile personale ale celor culpabili de aceste acțiuni.

„În această primă etapă, cauzele reţinute pentru a fi intentate acţiuni în regres se referă la cazuri de violenţă domestică, revizuiri ilegale ale unor hotărâri irevocabile, detenţie preventivă ilegală, protecţia datelor cu caracter medical, judecarea unei cauze în absenţa reclamantului”, a precizat ministrul.

Potrivit lui Cebotari, acțiunile lansate vin să sporească responsabilitatea în respectarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor și să sporească responsabilizarea personală.

Ministerul Justiției va înainta astfel de acțiuni pentru fiecare caz pierdut de către Republica Moldova, care se încadrează în termenul de prescripție și în care este identificată vinovăția unuia sau a mai multor actori.

Fluxul de știri
0