CHIŞINĂU, 24 ian – Sputnik. Liderul PSRM, Igor Dodon, unul din liderii protestatarilor a declarat duminică că dacă în decurs de trei zile autorităţile nu vor satisface revendicările manifestanţilor, atunci aceştia vor acţiona mai categoric.
„Până joi, ora 17.00, dacă guvernarea nu cedează, mergem la următoarele acţiuni de nesupunere civică: blocarea câtorva drumuri naţionale, a Aeroportului, Căii Ferate”, a declarat Dodon.
Duminică, în jur de 20 de mii de oameni au participat la un miting de protest în centrul capitalei. Manifestanţii au adoptat o rezoluţie în care au cerut anularea votului de învestire a Guvernului Filip, dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate.
Protestul organizat de membrii şi susţinătorii PSRM, Partidului Nostru şi Platformei DA a continuat cu un marş până la ieşirea din Chişinău dinspre Străşeni. Manifestanţii au blocat mai bine de o oră traseul Chişinău – Leuşeni.