CHIŞINĂU, 20 ian – Sputnik. Forţele de ordine au fost reorganizate şi la această oră au încercuit clădirea Parlamentului în care se află mai mulţi protestatari şi unde au rămas blocaţi mai mulţi jurnalişti.
Manifestanţii scandează „Noi nu cedăm”.
Totodată, oamenii legii i-au îndemnat pe protestatari să părăsească sediul instituţiei legislative.
Cei mai mulţi dintre manifestanţii care acum câteva ore luau cu asalt Parlamentul, s-au retras în spatele cordonului de poliţişti.
Aceştia scandează „poliţia-i cu noi”.
Până acum, autorităţile centrale ale statului încă nu au venit cu un mesaj oficial în legătură cu situaţia creată în preajma Parlamentului.
La moment, circa o sută de manifestanţi refuză să se îndepărteze de clădirea Parlamentului şi să se retragă în spatele cordoanelor de poliţişti. Ei susţin că vor sta până la capăt, chiar dacă camarazii lor s-au retras şi cer "alegeri anticipate".