Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce funcţie este pregătită pentru Galina Balmoş în Guvernul Filip

© Parlament Galina Balmoş
Galina Balmoş - Sputnik Moldova
Abonare
Fostul deputat PCRM Galina Balmoş ar putea ocupa funcţia de ministru al Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei în Guvernul Filip.

CHIŞINĂU, 19 ian – Sputnik. Galina Balmoș este una dintre candidaturile majorităţii parlamentare care ar putea ocupa funcţia de ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în Guvernul Filip.

Balmoş face parte din grupul celor 14 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM şi au creat Platforma Social Democrată, care a aderat la majoritatea parlamentară formată din 55 de parlamentari. 

Pavel Filip - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Pavel Filip: realităţile nu ne permit să avem un guvern tehnocrat

Galina Balmoş  s-a născut la data de 24 februarie 1961, în satul Pleșeni, raionul Cantemir. A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova, ale Facultății de Drept a aceleiași instituții, specializarea drept economic, și apoi Facultatea de Administrare Publică de Stat și Municipală din cadrul Academiei de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova.

După absolvirea facultății, a lucrat ca profesoară de limba română la Școala medie nr.2, apoi la Liceul Teoretic „Ion Vatamanu” din orașul Strășeni. Este încadrată apoi ca funcționară la Primăria din orașul Strășeni, unde îndeplinește pe rând funcțiile de specialist în relații cu publicul, jurist al Primăriei și secretar al Consiliului raional Strășeni. Este membră a Uniunii Femeilor din Moldova, fiind antrenată în diferite activități de promovare a drepturilor femeilor din ţară.

În anul 2005, Galina Balmoș a fost aleasă deputat în Parlament pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). În această calitate, a fost numită secretar al Comisiei parlamentare juridice pentru numiri și imunități.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 22 ianuarie 2007, Galina Balmoș a fost numită în funcția de ministru al protecției sociale, familiei și copilului. Ea și-a păstrat funcția de ministru și în noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008.

Fluxul de știri
0