CHIŞINĂU, 17 ian — Sputnik. Preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat sâmbătă, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al formaţiunii, că li s-a cerut deputaţilor liberal-democraţi care au aderat la majoritatea parlamentară să-şi retragă semnăturile în susţinerea candidatului democrat la funcţia de premier, Pavel Filip.
Unul dintre deputaţii PLDM care şi-a anunţat printre primii intenţia de a susţine noua majoritate parlamentară, Vladimir Hotineanu, a declarat în replică la această solicitare că nu Streleţ este cel care să-i dicteze ce are de făcut.
"Nu Streleţ este cel care dictează ce trebuie de făcut", a reacţionat Hotineanu, potrivit postului de televiziune ProTV.
Consiliul Politic Naţional al PLDM a luat sâmbătă mai multe decizii importante pentru viitorul partidului, între care o reevaluare internă în cadrul formaţiunii, neparticiparea la formarea actualei majorităţi parlamentare şi retragerea în opoziţie, convocarea congresului şapte extraordinar al PLDM pe data de 20 martie curent.
Totodată, Consiliul Politic le-a solicitat deputaţilor liberal democraţi care au aderat la majoritatea parlamentară care îl susţine pe candidatul democrat la funcţia de premier, Pavel Filip, să-şi retragă semnăturile.